Calendarul privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021 a fost reactualizat prin ordin de ministru
- Detalii
- Accesări: 1558
În urma promulgării de către președintele României, Klaus Iohannis, a Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ, a fost aprobat prin ordin de ministru și transmis spre publicare în Monitorul Oficial, Calendarul mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021.
Astfel, în perioada 9-16 iulie 2020, candidații la concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar își vor depune dosarele de înscriere la inspectoratele școlare (sau le pot transmite și electronic).
Proba scrisă din cadrul acestui concurs (titularizare) va avea loc în data de 29 iulie 2020, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare în vigoare. Primele rezultate vor fi afișate pe 4 august. Contestațiile vor fi depuse în perioada 4-5 august, iar în data de 11 august vor fi afișate rezultatele finale.
Calendarul complet al mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar este disponibil AICI.
Înscrierile vor avea loc la ISJ Mehedinți (zilnic între orele 10.00-15.00) sau online (Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.) în perioada 9-16.07.2020
DETAȘARE ÎN INTERESUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ÎN ANUL ȘCOLAR 2020/2021
- Detalii
- Accesări: 1321
Dosarele se pot depune si electronic pe e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
2. CALENDAR
a) înregistrarea acordurilor pentru detașare în interesul învățământului, la unităţile de învăţământ; Până la 5 iunie 2020
b) discutarea şi soluţionarea propunerilor pentru detaşare în interesul învăţământului în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ; Termen: 10 iunie 2020
c) transmiterea listei cadrelor didactice titulare pentru care s-a propus detaşarea în interesul învăţământului, însoţite de acordurile acestora, la inspectoratele şcolare; Perioada: 10-12 iunie 2020
d) numirea, prin detaşare în interesul învăţământului, în funcţiile de conducere, îndrumare şi control neocupate prin concurs; Până la data de 17 august 2020
e) ocuparea posturilor didactice, rămase vacante/rezervate, de către cadrele didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată conform prevederilor art. 61 din Metodologie, precum şi de către cadrele didactice titulare pentru care s-a propus detaşarea în interesul învăţământului, în anul școlar 2020-2021 şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate; Termen: 18 august 2020
DETAȘARE LA CERERE ÎN ANUL ȘCOLAR 2020/2021
- Detalii
- Accesări: 2954
Detaşarea la cerere:
Dosarele se pot depune si electronic pe e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
2. CALENDAR
a) depunerea și înregistrarea cererilor, la secretariatele unităților de învățământ, cadrelor didactice titulare care solicită continuitate pentru detaşare la cerere în anul școlar 2020-2021; Până la 9 iunie 2020
b) discutarea și analizarea, de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, a cererilor depuse de către cadrele didactice titulare care solicită continuitate pentru detaşare la cerere; Termen: 10 iunie 2020
c) comunicarea, de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, inspectoratului școlar și cadrelor didactice, a acordului de principiu/refuzului privind continuitatea pentru detaşare la cerere în anul şcolar 2020-2021; Termen: 12 iunie 2020
d) înregistrarea, la inspectoratele școlare, a dosarelor de înscriere, însoțite de documentele solicitate în acestea, pentru continuitate la detașarea la cerere, respectiv detașare la cerere prin concurs sau concurs specific; verificarea și avizarea dosarelor de înscriere a candidaților de către comisia judeţeană/municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului; Perioada: 18-29 iunie 2020
Notă. În mod excepţional, cadrele didactice care nu au depus cereri de înscriere pentru detaşare la cerere, în perioada 18-29 iunie 2020, mai pot depune cereri de înscriere pentru detaşare la cerere, prin concurs specific, în data de 17 august 2020.
e) afișarea punctajelor la sediul şi pe pagina web a inspectoratelor școlare; Termen: 1 iulie 2020
f) înregistrarea contestațiilor privind punctajele acordate, la inspectoratele școlare; Perioada: 1-2 iulie 2020
Notă: Contestaţiile pot fi transmise şi prin poştă electronică până la ora 23:59 în data de 2 iulie 2020, situaţie în care cadrul didactic anexează la contestaţia transmisă şi cartea/buletinul/adeverinţa de identitate. Numărul de înregistrare se comunică cadrelor didactice prin poştă electronică şi prin afişare pe site-ul inspectoratului şcolar.
g) soluționarea contestațiilor la punctaje; Termen: 9 iulie 2020
h) organizarea şi desfăşurarea probelor orale eliminatorii la nivelul inspectoratului şcolar şi comunicarea rezultatelor; Perioada: 1-10 iulie 2020
I. SOLUȚIONAREA solicitărilor pentru detașare la cerere în ordinea descrescătoare a notelor şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate; Termen: 20 august 2020
II. SOLUȚIONAREA solicitărilor pentru detașare la cerere prin concurs specific în ordinea descrescătoare a punctajelor; Termen: 24 august 2020
NOTĂ. Pentru continuitate la detașare la cerere cadrul didactic trebuie să aibă notă peste 5 la concursurile de titularizare 2018, 2019
PUNCTAJE ART. 84, ALIN (13) DIN OMEC 5259/2019:
Ciovică V. Maria Casiana |
Grădinița nr. 216, București |
Educatoare-50 |
Turescu G. Lavinia Liliana |
Grădinița nr. 3, București |
Educatoare-41 |
Ciupercă I. Tatiana |
C.S.E.I. Periș, Ilfov |
Profesor educator 40 |
Cioflan C. Alina Oana |
Liceul Tehnologic “Sfânta Ecaterina”, Urziceni, Ialomița |
Matematică 65 |
Popa I. Delia Julieta |
Școala Gimnazială nr. Gruiu, Ilfov |
Învățător 47 |
Mladinovici C. Ionela Cristiana |
Grădinița nr. 54, București |
Educatoare 42 |
Vrăteanu D. Ana Maria |
Colegiul Național “Mircea Eliade”, Reșița, Caraș Severin |
Învățător 37 |
Pereanu P. Dorina Ramona |
Școala Gimnazială nr. 2, Zărnești, Prahova |
Învățător 32 |
Gradații de merit 2020-2025
- Detalii
- Accesări: 10181
Rezultate finale finale de merit acordate pentru perioada 01.09.2020-31.08.2025
Caledar modificat prin OMEC 4261 / 15.05.2020
Modelul de cerere a înregistrat un certificat de merit 2020
1. Metodologia privind acordarea grății de merit 2020-2025- OMEC 3307/2020 - ANEXA OMEC 3307/2020
2. Grile specifice de evaluare:
- educatori / institutori / profesori pentru invatamantul prescolar;
- invatatori / institutori / profesori pentru invatamantul primar;
- profesori;
- maistri-instructori / profesori pentru instruire practica;
- cadre didactice din invatamantul vocațional;
- cadre didactice din cluburile sportive scolare;
- cadre didactice din palatele și cluburi copiilor și elevilor;
- cadre didactice din invatamantul special;
- cadre didactice din CJRAE;
- personal de conducere, personal de indrumare si control;
- personal didactic auxiliar (criterii comune pentru toate funcțiile didactice auxiliare)
- cadre didactice de conducere din invatamantul vocațional;
- cadre didactice de conducere din cluburile sportive scolare;
- cadre didactice de conducere din palatele și cluburile copiilor și elevilor;
Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar, în anul școlar 2020-2021, a fost aprobată prin ordin de ministru
- Detalii
- Accesări: 1489
Metodologia-cadru privind mobilitatea personală didactică pentru învățământul preuniversitar, în anul școlar 2020-2021, a fost aprobată prin ordin de ministru
Mobilitate personal didactic 2020/2021
- Detalii
- Accesări: 6282
MODEL-DECIZIE ÎNCADRARE ANUL ȘCOLAR 2020/2021
MACHETE PROIECT INCADRARE ANUL ȘCOLAR 2020/2021-(ATENTIE SUNT 3 SHEET-URI: A,B,C)
ȘEDINȚĂ transfer pentru restrângere de activitate 26 MARTIE 2020-sediul ISJ MEHEDINȚI, sala ET. II (punctaje cadre didactice):
ORA 10.00-toate disciplinele de învățământ
ȘEDINȚĂ COMPLETARE NORMĂ 4 MARTIE 2020-sediul ISJ MEHEDINȚI, sala ET. II (punctaje cadre didactice):
ORA 9.00 -completare la nivel unitate de învățământ
ÎNCEPÂND CU ORA 10.00-completare la nivelul altor unități de învățământ astfel:
-Religie ortodoxă-învățământ special ora 10.00
-Informatică-educație tehnologică ora 10.00
-Geografie ora 10.00
-Fizică-chimie-biologie ora 10.30
-Limba moderne ora 10.30
-Discipline tehnice ora 11.00
-Matematică ora 11.00
-Educație fizică și sport ora 11.30
-Limba și literatura română ora 11.30
Lista posturilor/catedrelor vacante/rezervate pentru anul școlar 2020/2021
Lista cadrelor didactice aflate în restrângere de activate începând cu 01.09.2020
CERERI MOBILITATE 2020/2021
1. Cerere completare normă didactică începând cu 01.09.2020
4. Precizări privind la întregirea normei didactice începând cu 01.09.2020
5. Precizări privind transferul în baza art. 48, alin (2,3) din OMEC 5259/2019
6.Cerere transfer/pretransfer/modificare CIM pe perioada viabiliății postului/catedrei pentru ISJ
8.Cerere modificare CIM pe perioada viabiliății postului conform art. 93^1 din LEN
PRECIZĂRI LEGISLATIVE
1. COMPLETARE NORMĂ-extras din metodologie
2.MENȚINERE ÎN ACTIVITATE PESTE VÂRSTA DE 65 ANI-extras din metodologie
3.Transfer pentru restrângere de activitate-extras din metodologie
4.MODIFICARE CIM CONFORM ART. 93^1 din LEN-extras din metodologie
5. PRETRANSFER CONSIMȚIT ÎNTRE UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT-CALENDAR PRETRANSFER CONSIMȚIT
MENȚINERE ÎN ACTIVITATE PESTE VÂRSTA DE 65 DE ANI
3. CERERE REINCADRARE ANUL ȘCOLAR 2020/2021
EVENTUALELE CONTESTAȚII SE DEPUN LA SECRETARIATUL ISJ MEHEDINȚI ÎN PERIOADA 12-13.03.2020
CONFORM HOTĂRÂRII CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE AL ISJ MH CU NR. 268/14.02.2020 AU FOST ADMISE URMĂTOARELE CONTESTAȚII:
1. CERNEA FLOREA
2. DANCIU MIRCEA
Restul contestațiilor privind menținerea în activitate în anul școlar 2020/2021 au fost respinse.
Pagina 5 din 5