10.09.2020

Comunicat de presă

            Cu privire la începerea anului școlar 2020-2021 pe baza scenariilor propuse de consiliile profesorale din unitățile de învățământ și avizate de DSP Mehedinți și ISJ Mehedinți în data de 09.09.2020

 

În urma propunerilor înaintate de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, până astăzi, 10 septembrie, comitetul județean pentru situații de urgență (CJSU) a emis hotărârea privind scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ, valabil pentru începutul de an școlar 2020-2021.

Astfel, conform acestora, se înregistrează următoarea situație:

- 79 de unități de învățământ în Scenariul 1: participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară

- 28  de unități de învățământ în Scenariul 2. Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

- 2 unități de învățământ în Scenariul 3: participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ au adoptat propunerile în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate la nivel național de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică (comunicată în data de 7 septembrie), de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Potrivit respectivei analize, în 64 de localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, este mai mic de 1 la 1.000 de locuitori și în 2 localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, se situează între 1 și 3 la 1.000 de locuitori.

Reamintim că, potrivit Ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Purtăror de cuvânt al ISJ Mehedinți,

Inspector școlar Claudiu IORDACHE