×

Eroare

Disk full (/tmp/#sql_122e_0.MAI); waiting for someone to free some space... (errno: 28 "No space left on device")

Data publicării: 18.07.2017     

 Comunicat de presă

 

 Astăzi, 18.07.2017, pe portalul titularizare.edu.ro, la centrul de concurs Colegiul Național ”Traian” și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți s-au afișat rezultatele, înainte de depunerea contestațiilor, la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar.

La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar s-au prezentat 362 de candidați. 84 de candidați s-au retras din concurs din motive personale, în conformitate cu prevederile metodologiei, un număr de 2 candidați au fost eliminați pentru fraudă, iar o lucrare a fost anulată la Centrele de Evaluare.

Rata notelor peste 7 sau egale cu 7 (înainte de depunerea contestațiilor) obținute de candidații din județul Mehedinți, care au susținut proba scrisă a concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar este de 27,64 %. Procentul notelor între 5,00 și 6,99 este de 30,91 %.

Contestațiile se înregistrează la sediul Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți, str. Decebal, nr. 23, Dr. Tr. Severin, în zilele de 18 iulie, până la orele 21:00, respectiv 19 iulie, până la orele 15:00. Rezultatele finale se vor afișa în data de 25 iulie iar repartizarea candidaților pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în ședință organizată de inspectoratul școlar în data de 26 iulie 2017.

Precizăm că pentru angajare pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină minim nota 7 atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului.

Pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2017, au fost publicate 7 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nederminată, respectiv 436 pentru angajare pe perioadă determinată.

BIROUL DE COMUNICARE

Data publicării: 16.07.2017     

 Comunicat de presă

  Astăzi,  16.07. 2017, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți, str. Decebal, nr. 23, Dr. Tr. Severin, a avut loc tragerea la sorți în vederea selecției  supraveghetorilor pentru proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar și instruirea membrilor celor cinci comisii de concurs  constituite la nivelul județului Mehedinți.

Pentru cele 51 funcții vacante de director și 9 de director adjunct din unitățile de învățământ din județul Mehedinți, au fost înscrise și validate 74 de candidaturi (56 pentru funcții de director și 18 pentru funcții de directori adjuncți).

Proba scrisă va avea loc în data de 17.07.2017, la Colegiul Național Pedagogic ”Șt. Odobleja”, str. Crișan, nr. 48, Dr. Tr. Severin, începând cu ora 9:00 și durează maxim 90 de minute. 

Accesul candidaților în săli se va face în intervalul orar 8:00 – 8:30 pe baza buletinului, cărții de identitate, permisului auto sau pașaportului iar membrii comisiilor de concurs și observatorii desemnați se vor prezenta la centrul special în intervalul 10:00 -10:15.

În conformitate cu Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobată prin OMEN nr. 3969/30.05.2017, modificată prin OMEN nr. 4068/15.06.2017, probele de evaluare a curriculum-ului vitae și de interviu se vor desfășura în perioada 19. 07.2017 – 31.07.2017, conform graficului elaborat de către I.S.J. Mehedinți.

Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți mulțumește tuturor persoanelor implicate în organizarea și desfășurarea  concursului și urează mult succes candidaților pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din instituțiile de învățământ preuniversitar !

BIROUL DE COMUNICARE

Data publicării: 10.07.2017     

Comunicat de presă

Rezultatele finale înregistrate în sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat 2017, după soluționarea contestațiilor, indică o rată de promovare de 61,17 %, în creștere cu 1,95 % față de rata de promovare generată de rezultatele inițiale (59,22 %).

Prin urmare, numărul total de candidați care au promovat examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2017 este de 1008, cu 32 mai mulți față de numărul înregistrat după prima afișare a rezultatelor (976).

Au fost depuse 578 de contestații: la Limba și literatura română-proba Ea) – 220 de contestații, la proba obligatorie a profilului–proba Ec) – 182 de contestații și la proba la alegere a profilului și specializării-proba Ed) - 176 de contestații. În medie, rata de admitere a contestațiilor la cele trei probe este de de 62,8 %.

Din totalul celor 1807 de candidați înscriși, s-au prezentat 1648 de candidați. Au absentat 159 de candidați, în timp ce 639 de candidați au fost respinși. La Colegiului Național Pedagogic ”Șt. Odobleja”  s-a înregistrat și o medie de 10, obținută de un candidat.

Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți felicită candidații care au promovat examenul de Bacalaureat și urează mult succes celor care participă la admiterea  în instituțiile de învățământ superior.

BIROUL DE COMUNICARE

Data publicării: 30.06.2017     

 Comunicat de presă

              Astăzi, 30.06.2017, s-au afișat la sediile unităților de învățământ și pe site-ul evaluare.edu.ro, rezultatele finale la Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a.

             Astfel, în urma soluționării contestațiilor, situația statistică relevă faptul că 68,15 % din totalul elevilor participanți la examenul de Evaluare Națională pentru absolvenții de clasa a VIII-a au obținut medii peste 5, în creștere față de rezultatele anului școlar precedent când s-a înregistrat un procent de 64,91 %.

            Pe tranșe de medii, cele mai multe (15 %) sunt cuprinse în intervalul 7-7,99. De asemenea, un număr de 184 elevi au obținut medii cuprinse între 9-9,99 (10,47 %).

            Menționăm faptul că media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, care are o pondere de 80 %, și media generală de absolvire a claselor a V-a –a VIII-a, care are o pondere de 20 % în calculul mediei de admitere.

            Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți mulțumește tuturor persoanelor implicate în organizarea și desfășurarea examenului de Evaluare Națională și urează succes elevilor în perioada următoare, de admitere în învățământul liceal și profesional 2016-2017.

 

BIROUL DE COMUNICARE

Data publicării: 05.07.2017     

Comunicat de presă

              Astăzi, 05.07.2017, s-au afișat la centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, rezultatele la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017. Din totalul celor 1807 de candidați înscriși, s-au prezentat 1648 de candidați, rata de participare fiind astfel de 91,2 %. Precizăm faptul că 159 de candidați au absentat iar 1 candidat a fost eliminat.

             Rata de promovare înregistrată de absolvenții din județul Mehedinți care au susținut probele în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2017 este de 59,22 %, în creștere față de rezultatele anului școlar precedent.

             Procentul cel mai mare de medii (19,17 %) se înregistrează pe intervalul 8-8,99 iar un număr de 189 de elevi (11,47 %) au obținut medii cuprinse între 9-9,99. Precizăm că nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minim 6.

            Conform calendarului de desfășurare a examenului de bacalaureat național, anexă la OMENCȘ nr. 5.070/2016, contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile, până la orele 20:00.  Ele vor fi  soluționate în intervalul 6-9 iulie, urmând ca afișarea rezultatelor finale să aibă loc în data de 10 iulie 2017.

           

BIROUL DE COMUNICARE